De ce Patriarhul nu e Papa

Ce ar fi fost dacă PF Teoctist sau, mai recent, PF Daniel şi-ar fi cerut public iertare pentru modul în care s-a raportat Biserica Ortodoxă la regimul comunist?

La acest exerciţiu de imaginaţie, pentru care mă aştept să fiu acuzată - nu pentru prima oară - că aş fi neortodoxă, m-a îndemnat vizita din aceste zile în Statele Unite a Papei Benedict al XVI-lea.

Într-un gest pe jumătate impus de nenumăratele scandaluri în care a fost implicată de-a lungul vremii Biserica Romano-Catolică, pe jumătate curajos, Papa a declarat că resimte o profundă ruşine cînd se gîndeşte la preoţii pedofili, iar Biserica va încerca să vindece rănile provocate de aceştia.

Deşi a deschis un subiect delicat, este de aşteptat ca Vaticanul să aibă un cîştig de imagine considerabil din această luare de poziţie.

În aceeaşi zi în care Papa cerea scuze pentru clericii pedofili, la Bucureşti o mînă de parlamentari, în acţiunea de măcelărire a noii ordonanţe CNSAS, i-au exceptat din nou pe preoţii colaboraţionişti cu regimul comunist de la deconspirare.

Ceea ce pare o favoare pe care majoritatea politicienilor vor s-o facă Bisericii Ortodoxe – cu speranţa de a-şi recuperea nota de plată pentru aceasta în campania
electorală - este mai degrabă un deserviciu. Căci din nou se vorbeşte despre teama BOR de a-şi asuma trecutul, de faptul că preferă să-şi ascundă gunoiul sub preş şi despre protejarea, prin aceasta, a înalţilor ierarhi cu precădere. BOR nu a făcut mai nimic pentru a dezminţi aceste acuzaţii, cu excepţia unei comisii proprii de analiză a acestei perioade şi ale cărei rezultate se lasă îndelung aşteptate.

O soluţie mult mai simplă şi foarte la îndemînă ar fi fost însă aceea ca BOR să-şi pună cenuşă în cap, la fel ca şi Papa, şi să recunoască colaboraţionismul unui număr însemnat de preoţi în perioada comunistă, pasivitatea lor faţă de dărîmarea unor biserici. Dacă verdictul CNSAS în ce-l priveşte pe PF Daniel ar fi unul corect şi acesta nu ar avea el însuşi ceva de ascuns, nu ar fi, teoretic, tîrziu să o facă nici de acum încolo.

După modelul fostului căpitan de navă Băsescu care, deşi a recunoscut traiul privilegiat în perioada comunistă, a condamnat în cele din urmă acest regim, Patriarhul ar putea salva printr-un gest similar onoarea instituţiei pe care o conduce. Fireşte, în condiţiile în care în unele sate ortodocşii încă se opun cu scandal retrocedării Bisericilor Greco-Catolice, acest gest pare o utopie. Sau istorie contrafactuală inutilă. Un singur lucru ar trebui să aibă însă în vedere înalţii ierahi. Că, în eventualitatea unei astfel de schimbări de atitudine, ceea ce a spus sau va mai spune CNSAS de acum încolo sau ceea ce scrie în atît de controversatul Raport Tismăneanu nu ar mai avea nici o însemnătate. Păcatul ar fi iertat. S-ar reţine doar pocăinţa.