miercuri, 1 aprilie 2009

Sondaj: Blaga, favorit in cursa pentru Capitala

Vasile Blaga şi PD-L se află în topul preferinţelor electorale ale bucureştenilor pentru alegerile locale din iunie, relevă un sondaj de opinie realizat de Liga pentru apărarea drepturilor şi libertăţii politice împreună cu D&D Research.

În primul tur de scrutin Vasile Blaga, candiatul PD-L, este creditat cu cele mai multe opţiuni de vot - 25,5%, urmat de social-democratul Cristian Diaconescu cu 14,8%, liderul PIN Cozmin Guşă cu 13,4%, liberalul Ludovic Orban cu 9,8%, conservatorul Codrin Ştefănescu cu 1,3% şi Aurelian Pavelescu din partea PNŢCD cu 2,9%.

Sondajul nu l-a luat în calcul pe Sorin Oprescu deoarece acesta nu era anunţat oficial drept candidat în momentul culegerii datelor.

În ceea ce priveşte opţiunile de vot pentru consiliul general, acestea se îndreaptă în procent de 28,5% spre democrat-liberali, 18,4% spre PSD, 10,1% spre PNL, 10,4% spre PIN. Alte formaţiuni politice - PRM, PNG-CD, PNŢCD şi PC
- sunt creditate sub 2 procente.

La votul pe sectoare, majoritatea cetăţenilor au spus că nu cunosc candidaţii sau nu au ştiut ori nu au dorit să răspundă la chestionar. Excepţie fac sectorul 3, unde Liviu Negoiţă ar fi votat primar de 65,2% dintre cetăţeni, şi sectorul 2, unde Neculai Onţanu este creditat cu 48,6% din opţiunile de vot.

În sectorul 1 Andrei Chiliman ar obţine 9,6% din voturi, în sectorul 4 Adrian Inimăroiu 17,5%, în sectorul 5 Marian Vanghelie 15,3%, iar în sectorul 6 Cristian Poteraş 24,7%.